Până Mâine

Cine-a știut primul c-o să dăm cu rațiunea de pământ?

Tu n-ai simțit și n-ai murit cu mine

N-a fost destul și nu mai pot să scot niciun cuvânt

E frig din nou și iar ești singur

Oare e ceva ce pot să-ți mai fur?

Nu mi-am lăsat vreo ușa de scăpare

A patra oară-i cu noroc

Și îți dau ție colacul de salvare;

Tu nu mai poți, dar eu încă mai pot

E mult prea-ntuneric

Tu nu ești vreun înger

Nu mai beau niciodată

Nu mai simt niciodată… până mâine

Încă mai am ore și ți le dau să le aduni în piept

Noi nu ne-am vrut și n-am avut pe nimeni

Încă mai cer ore, mă faci să cred că nimic nu mai e cert

Acum sunt eu iarăși, fără ei, fără noi, fără loc

Fără mine, fără tot

Nu mi-am lăsat vreo ușa de scăpare

A patra oară-i cu noroc

Și îți dau ție colacul de salvare;

Tu nu mai poți, dar eu încă mai pot

E mult prea-ntuneric

Tu nu ești vreun înger

Nu mai beau niciodată

Nu mai simt niciodată… până mâine

Am plecat demult și nimănui nu-i pasă

Că ne-am închis în noi, dar în aceeași casă

Și-mi zici și-mi tipi și simt că vrei să plec

Și știu deja că pe aici n-am să mai trec

Nu mi-am lăsat vreo ușa de scăpare

A patra oară-i cu noroc

Și îți dau ție colacul de salvare;

Tu nu mai poți, dar eu încă mai pot

E mult prea-ntuneric

Tu nu ești vreun înger

Nu mai beau niciodată

Nu mai simt niciodată… până mâine